mun. Chisinau, bd. Moscova 21
RO RU
RO RU

Returnare și garanție

Returnare și garanție Instrumentall

Instrumentall oferă posibilitatea de schimb, retur și service în garanție în conformitate cu legislația Republicii Moldova.

Pentru examinarea solicitării, produsul se prezintă împreună cu documentul de achiziție și, după caz, cu certificatul sau talonul de garanție.

Condițiile privind returnarea produselor și garanția comercială sunt indicate mai jos.

Înlocuirea produselor de calitate corespunzătoare

Consumatorul este în drept să solicite înlocuirea unui produs nealimentar în condițiile prevăzute de lege.

  • Consumatorul poate solicita, în termen de 14 zile de la data procurării, înlocuirea unui produs nealimentar de calitate corespunzătoare cu un produs similar, dacă produsul nu corespunde după formă, gabarite, model, mărime, culoare sau dacă nu poate fi utilizat conform destinației din alte cauze, cu recalcularea corespunzătoare în cazul unei diferențe de preț.
  • Dacă produsul necesar pentru înlocuire nu este disponibil, consumatorul are dreptul să rezilieze contractul, iar vânzătorul este obligat să restituie contravaloarea produsului.
Cererea de înlocuire sau de restituire a contravalorii produsului poate fi executată dacă:
  • produsul nu a fost utilizat;
  • produsul nu și-a pierdut calitățile de consum;
  • există dovada că produsul a fost cumpărat de la vânzătorul respectiv;
  • produsul are ambalajul original complet și nedeteriorat;
  • este păstrată completitudinea produsului: accesorii, consumabile, documentație însoțitoare și software, iar ambalajele acestora nu sunt deteriorate.
  • Produsul se prezintă pentru examinare în set complet, împreună cu toate componentele, accesoriile și documentele disponibile.
  • Dreptul de înlocuire a produsului de calitate corespunzătoare nu se aplică produselor incluse în categoriile exceptate de lege, inclusiv mărfurilor tehnice complexe de uz casnic pentru care sunt stabilite termene de garanție.
Produse care nu pot fi înlocuite / returnate

Conform legislației Republicii Moldova, următoarele categorii de produse nealimentare nu pot fi înlocuite cu un produs similar:

  • articole de bijuterie;
  • confecții și articole din tricot, inclusiv lenjerie de corp, lenjerie de pat și articole de ciorăpărie;
  • articole de igienă individuală;
  • articole de parfumerie și cosmetică;
  • mărfuri textile;
  • cabluri, conducte electrice și șnururi;
  • materiale de construcție și de finisare, precum și alte mărfuri comercializate la metraj;
  • produse și materiale din mase polimerice ce au contact cu produsele alimentare;
  • produse chimice de uz casnic, pesticide și preparate agrochimice;
  • mobilă de menire socială, garnituri și seturi;
  • autoturisme, articole moto-velo, remorci și agregate, mijloace mobile pentru mica mecanizare a lucrărilor agricole și alte mijloace similare;
  • mărfuri tehnice complexe de uz casnic pentru care sunt stabilite termene de garanție;
  • articole pentru profilaxia și tratamentul unor boli în condiții de domiciliu;
  • jucării.
Garanția comercială

Produsele comercializate de Instrumentall beneficiază de garanție comercială în condițiile indicate mai jos.

Termenul garanției comerciale pentru produs este de 12/24 luni din data achiziției.

Garanția comercială include, după caz, repararea gratuită a produsului și/sau înlocuirea gratuită a pieselor defecte, pentru defecțiunile care nu sunt imputabile consumatorului.

În perioada de garanție, reclamațiile se depun vânzătorului sau unității de service indicate de garant.

La depunerea reclamației, consumatorul prezintă documentul de achiziție și, după caz, certificatul de garanție.

Pentru operativitate, certificatul sau talonul de garanție trebuie completat corect.

Repararea sau înlocuirea produsului se efectuează gratuit într-un termen rezonabil, care nu poate depăși 14 zile calendaristice din momentul predării produsului, cu excepția cazului în care consumatorul acceptă în scris prelungirea termenului.

Pe perioada aflării produsului în reparație, termenul de garanție se prelungește corespunzător.

În cazul înlocuirii unei piese de schimb sau a unei părți componente pentru care este stabilit termen de garanție, termenul de garanție pentru piesa nouă curge din ziua predării produsului reparat către consumator.

Cazuri neacoperite de garanție

Garanția nu acoperă defecțiunile, deteriorările sau neconformitățile apărute din motive imputabile consumatorului ori din cauze externe produsului.

  • deteriorările mecanice ale produsului sau componentelor sale, inclusiv sticlei, carcasei, elementelor din plastic, cablurilor, șinelor, lanțurilor, barelor, discurilor, becurilor și ale altor elemente expuse la lovire, crăpare, rupere sau deformare;
  • deteriorările provocate de incendii, inundații, fulgere, cutremure, cataclisme naturale și alți factori externi similari;
  • deteriorările provocate de pătrunderea în interiorul produsului a lichidelor, substanțelor străine, obiectelor, insectelor, impurităților sau a altor corpuri străine;
  • deteriorările provocate de transportarea necorespunzătoare efectuată de către consumator;
  • defecțiunile provocate de utilizarea necorespunzătoare, suprasolicitare, exploatare continuă, ventilare insuficientă sau lipsa întreținerii prevăzute de producător;
  • defecțiunile provocate de parametri necorespunzători ai rețelei electrice sau ai altor surse de alimentare;
  • defecțiunile provocate de folosirea accesoriilor, consumabilelor sau pieselor incompatibile;
  • intervențiile neautorizate, tentativele de reparație sau desfacerea produsului de către persoane neautorizate;
  • prezentarea produsului într-o stare de neglijență evidentă, murdar, cu mecanisme înfundate, ruginite sau blocate din lipsa întreținerii;
  • utilizarea echipamentelor destinate uzului casnic în scopuri comerciale sau profesionale, dacă produsul prezintă urme de exploatare intensivă;
  • ambalajele, cutiile și alte elemente de transport;
  • accesoriile și piesele consumabile cu uzura de utilizare în timp, inclusiv, după caz: sfredele, dalte, discuri abrazive, perii, curele, inele de compresie, gresaj, filtre, becuri, baterii, acumulatoare, cuțite, lanțuri, bare și alte elemente similare;
  • defecțiunile datorate uzurii naturale, suprasolicitării sau manipulării neadecvate;
  • în cazul în care produsul nu este acceptat pe garanție pe motivele menționate mai sus, reparația poate fi efectuată contra cost, cu acordul prealabil al consumatorului.
Returnare, service și date de contact

Produsele se prezintă la punctul de retur / service împreună cu documentul de achiziție și, după caz, cu certificatul de garanție.

Adresa punctului de retur / service: mun. Chișinău, bd. Moscova 21.

Pentru informații privind returnarea, schimbul sau reparația pe garanție - contactați la: +373 60 595 159.

Program de lucru:

Luni-Vineri: 08:00-18:00

Sâmbătă: 10:00-15:00

Duminică și zilele de sărbătoare stabilite de legislația Republicii Moldova - zile libere.